Get Adobe Flash player

Stirea Zilei

Astăzi, 11 iulie, la Catedrala Episcopală din orașul Soroca a fost cinstită icoana– Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini”. Cu acest prilej Presfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, împreună cu un sobor preoțesc, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie . Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirusa) cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin”. Conform tradiției, această icoană a Maicii Domnului era zestrea de mare preț a familiei Sfântului Ioan Damaschin, păstrată cu mare cinste în casa din Damasc.

Consilierii orășănești s-au întrunit astăzi, într-o ședință extraordinară, unde urmau să examineze un singur subiect, ulterior au mai fost aprobate altele două. Astfel, aleșii locali au aprobat decizia privind alocarea în comodat a unui spațiu din cadrul Inspectoratului de Poliție Soroca , în urma căruia Sectorul nr. 1 de poliție Soroca va avea un sediu separate și renovat. Sediul se va afla in aceeași cladire cu Poliția de patrulare. la propunerea consilierului Vadim Sârghi, consiilierii au examinat si subiectul cu privire întreprinderea “Regia Apă-Canal”, care vizează modificarea deciziei CO din anul 2012, prin care s-a stabilit, pentru consumatorii casnici, preţul de circa 10 lei pentru primii 2 metri cubi de apă lunar, astfel încât, de acum încolo, tariful pentru apă să fie unic – de circa 15 lei per metru cub.Un subiect care ramine deschis după mai multe sedinte este cel cu privire la alocarea banilor pentru instituțiile preșcolare. Subiectul însă nu s-a regăsit astazi pe ordinea de zi a consilierilor.

Stiri locale

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

18-07-2017

ROADĂ BUNĂ, PREȚURI MICI

ROADĂ BUNĂ, PREȚURI MICI

Producătorii agricoli din r.Soroca sunt în plină campanie de recoltare a culturilor cerealiere de prima... Read more

11-07-2017

CONSILIERII MUNICIPIALI  AU DECIS SĂ PLATIM MAI MULT PENTRU APĂ IAR BANII PENTRU GRADINIȚE SĂ MAI AȘTEPTE.

CONSILIERII MUNICIPIALI AU DECIS SĂ PLATIM MAI MULT PENTRU APĂ IAR BANII PENTRU GRADINIȚE SĂ MAI AȘTEPTE.

Consilierii orășănești s-au întrunit astăzi, într-o ședință extraordinară, unde urmau să examineze un singur subiect,... Read more

11-07-2017

ICOANA MAICII DOMNULUI „CU TREI MIINI”

ICOANA MAICII DOMNULUI „CU TREI MIINI”

Astăzi, 11 iulie, la Catedrala Episcopală din orașul Soroca a fost cinstită... Read more

10-07-2017

PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA ÎN VIZITĂ LA SOROCA

PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA ÎN VIZITĂ LA SOROCA

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a aflat intr-o vizita de lucru în raionul Soroca.... Read more

10-07-2017

ABSOLVENȚII USPEE ”C STERE” AU PRIMIT DIPLOMELE

ABSOLVENȚII USPEE ”C STERE” AU PRIMIT DIPLOMELE

Zi de sărbătoare pentru cei 77 de soroceni absolvenți ai Universității de Studii... Read more

Stiri regionale

Prev Next

11-07-2017

Bivolul ucigas la Drochia

Bivolul ucigas  la Drochia

Caz tragic în raionul Drochia. Un cuplu a murit după ce a fost atacat de...

Read more

10-07-2017

Au ramas fara masini si acte dupa ce au mers la mare

Au ramas fara masini si acte dupa ce au mers la mare

Au mers să petreacă cîteva zile la mare, dar au rămas fără mașini, acte și...

Read more

28-06-2017

Noul sistem de pensionare

Noul sistem de pensionare

Reforma pensiilor stirneste nemultumiri. Oamenii sustin ca nu le mai ajunge putere sa munceasca pana...

Read more

28-06-2017

Atentie Holera

Atentie Holera

Toate bazinele acvatice din raionul Căușeni conţin agenţi patogenici care provoacă holera. Medicul igienist al...

Read more

23-06-2017

Crestomație de manipulare Posturile TV din Federația rusă

Crestomație de manipulare Posturile TV din Federația rusă

Crestomație de manipulare Posturile TV din Federația rusă .

Read more

Stiri nationale

Prev Next

18-09-2016

Cum trăiesc bătrînii în raionul Soroca

Cum trăiesc bătrînii în raionul Soroca

Circa 90 % din pensionarii din RM trăiesc sub limita sărăciei, cel puțin așa arată...

Read more

31-07-2016

Consiliului orășănesc la un an de activitate

Consiliului orășănesc la un an de activitate

Consiliului orășănesc la un an de activitate .

Read more

29-07-2016

Dialog deschis Mihai Mitu, presedintele raionului Soroca

Dialog deschis Mihai Mitu, presedintele raionului Soroca

Mihai Mitu la un an de activitate in calitate de presedinte al raionului Soroca. . ...

Read more

Vizitatorii

We have 54 guests and no members online